Iertare, Patrick Flanery

Am terminat zilele trecute Iertare, de Patrick Flanery. E o carte apărută în 2017, dar mie mi-a scăpat la vremea respectivă, am dat de ea abia acum, întâmplător, și m-a atras subiectul. Prezentarea cărții sună așa:

”Un tânăr jurnalist și o bătrână scriitoare față în față. El lucrează la biografia ei oficială, ea lucrează la o biografie fictivă a propriei sale fiice. Fiica ei, acuzată de terorism, a dispărut cu ani în urmă. Sora scriitoarei a fost ucisă într-un atentat sângeros. Iar jurnalistul, rămas orfan de mic pentru că și părinții lui au fost uciși, nu este un necunoscut pentru bătrâna Clare Wald, deși se prefac amândoi că au doar o relație profesională. Clare Wald își încheie socotelile cu viața și cu morții presărați în urma ei, într-o țară în care puțini albi au făcut față onorabil perioadei de apartheid, în care și mai puțini reușesc să facă față onorabil după instaurarea democrației. Acum albii trăiesc în case aproape fortificate, păziți și înarmați, dar crimele împotriva lor se țin lanț. Cel mai greu nu e de trăit cu teama, totuși, ci cu vina interioară, incertă, dar asumată. Drama albilor care au trăit în apartheid cuprinde vina de a fi acceptat sau chiar susținut regimul, pentru unii, apoi vina de a i se fi opus participând la acte teroriste, pentru alții.

Dintr-un jurnal (I)

Singurătatea este o ingrată căreia ajungi să îi prinzi treptat gustul, riscând ca în final să te îndrăgosteşti complet de ea.

Nu sunt singură, nu în sensul clasic, în sensul la care se gândesc toţi imediat. Singurătatea e o stare. De care o vreme am fugit, dar care acum îmi dau seama că e cel mai bun refugiu în faţa prostiei, a stereotipurilor, a convenţiilor mai mult sau mai puţin stupide. Inclusiv când vine vorba de faimosul doi.
Încă mă mir cum unii nu înţeleg că numite lucruri, stări, senzaţii, sentimente există sau nu. Nu le poţi învăţa, nu le poţi cumpăra. Le ai sau nu le ai. E simplu… (26 martie 200X)

**

Coffee.
Căşti, Chris Botti.
O zi care începe, dar nu ştiu când se va termina.
Cer bosumflat.
Tentaţie. Cînd ţi-e frică să faci primul pasul cum se cheamă?
Nu găsesc liantul dintre gânduri în dimineaţa asta.
Şi mi-e dor de o zi fără convenţii. Am trecut pe lângă una şi mi-am dat seama când era prea târziu. Iar unele ocazii nu se ivesc a doua oară.
Primăvara de zilele trecute s-a repliat deja. Parcă nici n-ar fi fost… (3 martie 200X)

Dintr-un jurnal

Cel mai discutat subiect din ultimele zile: Kosovo.
Cele mai întâlnite situaţii: cei mai mulţi habar n-au despre ce vorbesc, n-au pus mâna să citească ceva despre istoria conflictului ăstuia, dar se trezesc dând din mâini şi oferind pseudoexplicaţii.
Concluzia: dacă te informezi doar din ştirile de la ProTv sau din tocşourile la care participă tipul ăla de la Ziua (pe care l-a şcolit SRI şi care acum face pe analistul militar), mai bine taci şi du-te la shopping în mall, că nu s-au terminat reducerile.
Adevărata concluzie: de oricare parte te-ai situa într-un conflict de genul ăsta, vei găsi argumente, mai mult sau mai puţin viabile. E un cerc vicios pe marginea căruia poţi patina la infinit.