Fandări

Tentaţia apare pentru că există un punct slab undeva? Un soi de breşă. Cred că da. Iar dacă nu-i dai curs o să se caţere pe tine, ca o iederă. La fel ca unele gânduri pe care refuzi să le rostești şi care încearcă să prindă viaţă prin orice altă formă…

Mă uitam ieri la câteva poze vechi, de acasă. Și am revăzut în minte vacanțele de vară, cu mirosurile și senzațiile lor, toate coclaurile pe care le băteam, calea ferată pe care ne jucam și căutam pietricele cu forme interesante, grădina și câmpurile de dincolo de ea, spațiile deschise, fără prea multe îngrădiri, pe care mereu le-am avut la dispoziție. Poate că de aceea atunci nu mi-am dorit cu adevărat să plec de acolo, nu am avut pornirea de a evada, nu am perceput limitele, nu m-am simțit captivă…

Scrisul despre cărți, despre care am pomenit, implică o anumită disciplină, la care nu știu dacă vreau să mă întorc. Mi-am dat seama că ăsta e motivul ezitării. Poate doar dacă găsesc o formulă care să păcălească acea disciplină, o fandare.

Mă obosește căldura asta excesivă. Dar nu mai e mult. După august, vine septembrie. Întotdeauna, după august, vine septembrie. O lună din an în care pot fi fericită. Just like that. 

Aseară am încercat să văd un film, dar era plin de clişee. Şi actorii erau un clişeu. Trebuia să aştepţi ceva de la ei. Greşit.

Îmi trebuie rama pentru o povestire.